În poveștile mele toate ființele sunt bune. Sunt pline de lumină și dăruire. Sunt fluturi care roiesc prin florile din sufletul meu… Sunt izvoare lângă care mă opresc și din care beau însetată apa cunoașterii… Sunt stâlpi înalți de care mă rezem fără sa le simt duritatea. Sunt pașii pe care-i străbat apăsat fără să mă abat din mersul meu… Sunt picăturile de rouă care se preling pe genele mele uscate.Sunt brațe întinse care mă-nconjoară atunci când rămân fără veșminte și-i frig.Sunt făclii ce stau aprinse în întunericul vieții. Sunt Prieteni. Sunt Îngeri. Sunt Oameni. Și sunt …doar în poveștile mele…
Oamenii…
Oamenii sunt diferiți. Am învățat asta trăind alături de ei. I-am vazut pe unii cum țineau speranțele în brațe, iar pe alții cum își trăgeau picioarele prin băltoacele pline de noroi. Lângă unii am râs, alături de alții am căzut… Unii m-au ridicat, alții m-au îmbrâncit și foarte puțini m-au iubit cu adevărat. Unora le-am pus în suflet bucăți din mine, altora le-am închis porțile punând lacăt pentru totdeauna… Am învățat că iubirea ia forme diferite în funcție de plan, de țel, de oportunitate… Declarații admirative, iubiri strigate, promisiuni, îmbrățișări lungi… toate au pierit când la vânzare a apărut scopul… Cumpărătorii, uitând îndată ce înseamnă demnitatea. Din păcate aceasta nu se găsește de vânzare, te naști cu ea sau nu… Știam că oferind iubire, voi primi iubire, însă viața mi-a demonstrat contrariul. Am învățat că iubirea e un sentiment sacru și nu trebuie oferită oamenilor ieftini… Ce-i ieftin e de proastă calitate și nu rezista…
“Doamnele”…
Sursa: internet
Le vezi cum își micșorează privirea, sucesc capul, își înalță bărbia și cu o față ușor încruntată, te privesc. Sunt “doamnele” , cele mai arătoase, cele mai potente, cele mai capabile…
Vai, doamnă, dar ce ați văzut!? Cumva, cea din fața dumitale nu are cămașuță și pantofiori de firmă? Nici geantă de câteva milioane… Of, ce păcat! E prea neînsemnată, nu-i așa? Și nu vă place… E amărâtă, săraca! Nu știe saloanele pe care dvs le știți, nici mărcile de firme luxoase și, mai e și proastă că muncește să-și întrețină familia… Ah, am uitat, “baby”! Nu se pune cu tine că ție îți dă “iuby”, așa-i?! Un “iuby” posibil trecut de vârsta a doua, care-i necăjit că i-a fugit tinerețea…
Scumpă doamnă și totuși atât de ieftină… Faptul că cea din față îți zâmbește și-i gata să-ți răspundă blajin, demonstrează că depaseste toata știința și “valoarea” dumitale…
Ca să fii Om, trebuie să porti cu tine ce nu poți cumpăra, iar demnitatea să-ți fie cel mai scump accesoriu… Știu, sunt atribute scumpe, când tot ce-ai strâns în suflet e atât de ieftin, scumpă „doamnă”…
Emoție de primăvară…
28 februarie 2019. Un mărțișor stă zgribulit prin ghiozdan. Floricelele stau ghemuite sub draperia de la geam.
-Mami, promite-mi că nu te uiți! Mâine dimineață ți le dau, da?
-Nu, mami, stai liniștită… răspund hotărâtă, așteptând cu emoție ziua de mâine… O emoție pe care doar mamele o cunosc…
Parcă toată ființa ți-e înnăbușită cu un morman de bucurie și toate florile ți-au înflorit deodată în suflet…
Doamne,
cum mi-ar fi fost primăvara fără ele?!
Tu mi-ai știut răspunsul…❤️
La multi ani ! O primavara minunata!🤗
Să vă-nflorească în suflet bucuria!😘
Dor de îngeri
Se întâmplă uneori să-mi ridic privirea spre cerul înstelat al nopților de vară și printre mii de stele sa-mi caut bucățile din suflet cu care au plecat, cei pe care i-am iubit și nu mai sunt…
Calc în picioare negura, dau la o parte norii și adesea întreb luna dacă au știre despre ei…
Apoi mă ghemuiesc în noapte și-i strig… Îi strig atât de tare încât sufletul parcă mi se rotește în cercuri cât mai înalte…
Uneori, le simt răsuflarea cum pâlpâie în inima mea… alteori, alerg sa-i prind de mână răscolind amintiri…
Trăim vremuri…
Trăim vremuri în care, parcă ne mâncăm unii pe alții, bunul simț e îngropat adânc, iar tupeul este la puterea întâi.
Trăim vremuri în care proștilor li se oferă ocazii spre a se simți deștepți, iar oamenilor deștepți li se suprimă orice formă de afirmare…
Trăim vremuri în care sensibilitatea e categorisită slăbiciune, iar insensibilitatea, putere…
Trăim vremuri în care bogăția materială oferă incapabilului statut de rege.
Trăim vremuri în care ceasul de la mână e mai important decât timpul, iar impresia virtuală mai importantă decât cea reală.
Boala nu te întreabă niciodată dacă esti bogat, sărac, vedetă sau cerșetor… sau daca iubești, uraști ori ai copii…
Nu te întreabă dacă porți armură în suflet sau daca ești atât de ospitalier încât s-o primești și s-o așezi la masa speranței din inima ta…
Te încătușează cu forța, uneori plecând singură, alteori luându-te și pe tine…
Viața este despre prezent. Viitorul nu știm dacă ne va mai aparține… Și în tumultul ăsta nebun al vieții constat cum unii aleargă sa strângă, alții sa construiască, însă nimeni nu aleargă să fie …
Sunt bine.
Sunt bine. M-am detașat de voi.
Voi, oameni cu Dumnezeu doar pe chip…
Voi, oameni, care strângeți zeci de chipuri bisericești în brațe și uitați că cele mai sfinte icoane sunt cele pe care le pictați din faptele voastre.
Numai voi știți de ce ați ales să-mi conturați un portret din gândurile, trăirile și faptele voastre…
Numai voi știți motivele care v-au determinat să-mi oferiți veșminte pline de aroganță…
Numai voi știți de ce v-a fost atât de ușor să mă vindeți la prima tarabă plină de prietenii iluzorii…
V-aș îndruma să cercetați pilda bisericească: „orice persoană dăruiește ceea ce are în inima”. Acolo veți afla răspunsul alegerilor voastre…
Eu sunt doar un om, ca voi, ca ceilalți.
Un om sensibil, uneori naiv, care iartă răutatea oamenilor crezând în reabilitare, în bunătate, în iubire.
Un om care a învatat că, de cele mai multe ori cei care-ti zâmbesc persiflator în față, sunt de fapt cei mai îndoielnici oameni…
Un om pe care viața l-a învățat ca-ți vei găsi întotdeauna adăpost durerilor tale la streașina bucuriei divine si nu în inima prietenilor tăi.
Un om care atunci cand iubeste e gata oricând să panseze cu iubire rănile celuilalt.
Un om pe care viata l-a învățat ca trăim ceea ce suntem și plătim pentru ce facem.
