Adevăratele răspunsuri

Am învățat să nu mai întreb niciodată oamenii cum mă văd. Unii, vor orbi dintr-o dată , iar alții se vor face că-s orbi. Unii îți vor plăsmui defecte, alții îți vor îngropa calități. Unii te vor îmbrăca în dezamăgire, alții îți vor creiona traseul vieții , oferindu-ți repere din hârtie. Unii îți vor pune pe cap coronițe din flori uscate, alții vor purta mereu in buzunar cel puțin o piatră pe care s-o arunce în orice moment în tine! Foarte puțini sunt aceia care poartă-n suflet soarele și-s gata oricând să-ți ofere în dar mii de raze! Întreabă-ți sufletul. El e cea mai bună oglindă! E singurul care nu orbește și nici n-are nevoie de ochelari ca să-ți spună cum ești. Dacă acolo ești bine, atunci și-n exterior vei fi bine! Intreabă-ți mintea ce poți! Prin felul în care gândești și trăiești, vei afla răspunsul!

Întotdeauna, adevăratele răspunsuri se gasesc în noi!

Am avut…

Am avut momente în viața mea când mi-am pus capul în pernă și am plâns, am plâns atât de tare încât simțeam că mi se zguduie tot sufletul… Simțeam cum toată perna îmi cuprindea privirea în brațele ei si-mi aduna fiecare lacrimă in parte… lacrimi pe care le transforma mai apoi, în mănunchiuri de vise.

Am avut momente în care m-am ghemuit într-un colț ca un copil abandonat, lipsit de părinți, lipsit de iubire… Și-n liniștea mea îmi auzeam doar suflul lent și inima cum bate.

Am avut momente în care palatul din sufletul meu a fost cotropit, rămânând în urmă mormane de ruine…

Am avut momente în care m-am învelit cu strălucirea stelelor și mi-am clădit în suflet ziduri din speranțe.

Am avut fel de fel de momente.

Pe unele le-am scrijelit pe scoarța sufletului meu, pe altele le-am împins în prăpastia uitării pentru totdeauna.

Metastaza iubirii

-1-Sursa foto: internet

Prima dimineață fără el. Te răsucești cu ochii între deschiși spre perna lui. Nu e. Parcă-ți vine dintr-o data un miros de parfum bărbătesc, miros pe care te străduiești să nu-l simți, si-ți impui să ai nasul înfundat… Dai să te ridici, dar parcă ți-e greu. Parcă de fiecare celulă stau atârnate bucăți mari de plumb. În camera cealată, copilul așteaptă să te vadă zâmbind și pentru el tragi de tine și te ridici, așa cum poți… Îi zâmbești. Îți repeți de o mie de ori în gând că ești puternică, iar copiii sunt tot ce contează cu adevărat. Devii o actriță care joacă destul de prost, o actriță care de multe ori își trece mâinile nervos prin păr, înghite în sec, gesticulează și adeseori nu-și găsește cuvintele… După ce te îngrijești de copil, îți faci o cafea. Poate, cea mai concentrată cafea… plină de lacrimi, deznadejde și regrete. Te tot uiți involuntar spre ușă, poate îl vezi intrând așa cum o făcea altădată… Zadarnic! Profund chinuită, cu sufletul făcut țăndări ridici ceașca și o cuprinzi cu ambele mâini, ca și cum ultima gură pe care o mai ai ar stinge văpaia suferinței din inima ta. Ai da orice să auzi telefonul sunând! Îl tot sucești printre degete, mințindu-te ferm că de fapt vrei să… Să socializezi! Și-ntr-o liniște aproape depresivă, simți că-i prea mult zgomot în sufletul tău!

Pe facebook…

Sursa foto: internet

Pe facebook suntem fericiți. Ne prindem de mână, ne luăm în brațe, zâmbim, ne plimbăm, dansăm, totu-i minunat. Ce viață perfectă! Virtual, vorbind!

Pe facebook, e ziua lui. Ea stă pe canapeaua din cameră, și-i scrie pe pagină cât de mult îl iubește și cât de mult înseamnă pentru ea. Preferă asta în loc să facă doi pași și să-l ia de mână, să-l privească și să-i scrie în suflet cele mai frumoase cuvinte…

Pe facebook, toți suntem bogați. Obiectele personale sunt postate într-un zoom perfect vrând parcă să contureze si mai tare fericirea posesorului. Nimic deranjator. Fiecare își expune și face cum crede și simte. Însa, dacă și zoom-ul din suflet ar arăta la fel, atunci ar fi perfect…

Pe facebook avem sute de prieteni, ne dăm like-uri , ne adorăm, ne îmbrățișăm, etc. Tabloul unei prietenii aproape perfecte… Simboluri virtuale, care dispar imediat cum privirile ni se întâlnesc involuntar pe stradă…

Pe facebook toți ne iubim. Exceptând momentele în care ne dăm coate sau ne mai punem din când în când ochelarii…

Facebook, ce lume minunată!

Viață, ce lume tristă și îngrijorată!

Paște binecuvântat!

Aşază-ți bucuria în suflet, respiră prin toți porii iubire… Netezește-ți gândurile și învelește-ți inima cu frunzele verzi și strălucirea soarelui. Răsucește în palme puful de păpădie! Încalță-te cu stropi de rouă, îmbracă-te cu florile copacilor, pune-ți pe cap o pălărie din raze și ascultă ciripitul păsărilor. Ridică-ți privirea spre cer si vei simți cum Iisus învie și se înalță în inima ta.❤️

Paște binecuvântat!

Oare, nu știm?!

Crucii mari până la genunchi. Mătănii până la pământ însoțite de priviri pioase către icoanele sfințite… Totu-i perfect și admirabil până la inevitabila îmbrânceală… până într-acel moment în care toată pioșenia dispare! Le(Îi) vezi cum își aruncă cuvinte și priviri aprige, cum se împing! Dintr-o dată nu mai au loc! Își răsucesc brațele și mormăie a ocară ! Și-atunci, stimați credincioși/(-e) , unde vă este credința? Unde-i atitudinea de mai înainte, afișată atât de evlavios?

Oare, nu știm că cea mai sfântă crucie e cea înălțată din faptele noastre?!

Oare, nu știm că Dumnezeu, în casa lui și nu numai, ne vrea înțelegători, buni și blânzi?!

Oare, nu știm că în locul covoarelor scuturate ca nebunii, Dumnzeu preferă să ne scuturăm mintea de gândurile rele și bolnăvicioase?

Oare, nu știm că postul este pentru curățenia sufletului, nu ca să ne gârbovim flămânzindu-ne și să stăm certați cu anii?!

Oare, nu știm că degeaba ne călcăm pe picioare s-ajungem în fața altarului dacă în altarul sufletului nostru călcăm pe suflete?!

Gând străin

Gând străin,

Strecoară-ți genele în visul meu

Lasa-mă să clipesc doar o secunda!

Lasă să cadă o stea în drumul

meu,

Să pot fugi din a mea umbră!

Nu-mi goni stelele, ele vin spre mine

Nu-mi lua visul ce-alergă de la tine

Nu-mi sădi în suflet, stropi de rouă

Nu-mi lua iubirea, n-o împărți în două!

Sursa foto: internet