Oglinda sufletului meu

Știi? Mai demult, îmi păsa de felul în care mă vezi. Îmi păsa cât contez pentru tine. Îmi păsa dacă mă vei primi în inima ta pentru totdeauna. Îmi păsa dacă la masa bucuriei tale mă vei invita oricând să ospătez. Îmi păsa toate astea și mai mult decât atât. Îmi făceam rostogol în suflet sa-nțelegi că-n mine stau gata aprinse făclii de iubire.

Astăzi, nu-mi mai pasă.

Astăzi, am înteles ca inșii strâmbi la minte, te vor strâmba oricat de drept ai fi tu…

Am înțeles că cei mai mulți dintre oameni te vor bine, dar niciodată mai bine ca ei…

Am înțeles că Dumnezeul meu, de cele mai multe ori, nu este și al tău…

Am înțeles că n-am dreptul să-mi justific alegerile și faptele, atâta timp cât hrana mea nu-i din traista ta.

Am înțeles că valorez atât cât sunt, nu cât spui tu. Singurul evaluator corect rămânând întotdeauna Dumnezeu.

S-a dus un om. Si o dată cu el, probabil mulți alții… Cauza?! Nu mai e de mult o enigmă! Toți știm că cel mai des se moare din cauza acestui „prieten rău” care se leagă de tine și aproape nu mai pleacă niciodată, domnul C. „Un prieten” care apare neinvitat și-ți invadează toată ființa, toată viața. Uneori pleacă singur, alteori nu vrea decât cu tine. Oricât ai incerca sa-i explici că ești mamă si-ți clocotește sufletul de durere, nu intelege! Te îmbracă cu straiele speranței, ca mai apoi să ți le smulgă dintr-o dată. Îți bate cuie în inimă cu fiecare privire a copiilor sau părinților tăi. Trăiești între dezamăgire și speranță. Regrete și deznădejde. De ce tocmai tu? Nimeni nu știe să-ți raspundă… Probabil că domnul C și-aruncă zarurile când are el chef și alege în funcție de ce-i pică! E doar o chestie de hazard… Bat de trei ori în lemn, să ne ferească Dumnezeu, să-i picăm la zaruri! Din păcate, cei mai mulți dintre noi trăim pentru a aduna cât mai mult și uitam că cel mai important este să fim. Construim afară până la lăsarea întunericului și uităm s-aprindem lumina și să zidim în noi. Uităm că la plecare, nu luăm nimic. Decât ce-am reușit să semănăm în alte inimi. Ce-i viața asta până la urmă? Pedro Calderon de la Barca a răspuns ca-i un vis! Atunci – Să visăm frumos!

Adeseori copilul din mine se joacă cu adultul de astăzi. Își pleacă capul ușor pe spate și mă prinde de mâini, răsucindu-mă ca-ntr-un joc magic… Uneori se așază pe iarbă alături de mine și suflăm amândoi în zeci de păpădii! Alteori, alergăm desculți ținându-ne de mână și scotocim nerăbdători prin amintiri! În nopțile cu lună plină ne prind zorii depanând povești. Traversăm prin palate, stăm la masă cu zânele apoi adormim. Ne trezim deodată zgribuliți de zgomotul timpului, al vieții! Copil sensibil, te iubesc! Sa-mi stai în suflet toată viața!

La mulți ani copiilor de toate vârstele !❤

Când admirația vine de la oamenii deștepți nu poate decât să mă salte în sus de bucurie! Prețuiesc faptul că-și dau cu părerea oamenii capabili. Părerile pot fi pro sau contra. Le accept cu demnitate și interes de fiecare dată și încerc să evoluez în cel mai bun sens!Și nu, nu capăt vreun soi de aroganță sau răutate, ci mai degrabă încredere. Încredere pe care o strâng atent și o înfășor într-un ghem din care să-mi pot împleti mai târziu visuri. Când disprețul vine de la ceilalți semeni, a căror viață e ciuruită de gloanțele prostiei și frustrării, îmi camuflez gândurile și sufletul, și caut să nu fiu vreodată ca ei. Nimeni, dar nimeni în viața asta n-are dreptul să-și arunce gunoiul din suflet într-alte suflete… Dacă l-ai adunat, fă bine și scapă-te de el, ca nu cumva, toata viața să rămâi o mizerie!

N-aș planta niciodată iubirea la margine de drum. Pentru că trecătorii și-ar însuși fiecare lăstar… N-aș sădi-o acolo unde pământul este arid. N-ar lăstări nimic și câmpul ar rămâne gol… N-aș ascunde-o în scorburi de copaci. În vreme de ploaie, altcineva s-ar putea adăposti acolo… N-aș îndrăzni s-o ciopârțesc de dragul altor inimi. Iubirea e întreagă. Nu se împarte. Nu există jumătăți de măsură, firimituri sau resturi. Dacă există, atunci nu-i iubire. E amăgire, minciună și speranță!

Iubirea e mereu întreagă în inima celui care te iubește cu adevărat!

Stăteam la rând la poștă. În fața mea,o doamnă în vârstă își încasa pensia de peste 1.700 lei. Nu era așa fericită că intră în posesia lor….(m-am dus cu gândul la bunicul meu, care toata ziua aștepta la poarta să-i vină pensia de 600 de lei…😂)
Îmi spun in gând: ce-o fi fost la viața ei de are atâta(nu e extraordinar de mult, dar comparativ cu altele, e ceva). Încep și o analizez, imi părea ciudata….avea papuci în picioare, parcă puțin mari, o gentuță cu iz vechi, însă întreținută foarte bine, sprâncene creionate ușor depășite de contur.
Își suceste privirea către mine și-i zâmbesc. Descopăr un om plăcut. Începe sa-mi vorbească cu o exprimare si o inteligență deosebită , cu un bun simț ieșit din comun. Într-un final, aflu ca avusese diverse funcții la viata ei, care mai de care, mai interesante. Regretul vieții era acela că n-a putut avea copii. Printre lacrimi mi-a spus cât îi e de greu… Atunci am înțeles că pofta de vorbă venea din singuratatea ce-o trăia într-un apartament singură. Soțul îi murise de mulți ani. La sfârșit, mi-a multumit de multe ori că am asculat-o și am vorbit. Însă cum să nu vorbești si sa nu asculti un om de la care ai ce sa înveți și in a carei privire regasesc ceva din bunicii mei… 💖

Morala : niciodată nu trebuie sa judecam omul după aparență , viața fără copii e searbădă și tristă pentru unii oamenii, iar banii, niciodată nu cumpără fericirea unui om deștept.

Am învățat să nu mai întreb niciodată oamenii cum mă văd. Unii, vor orbi dintr-o dată , iar alții se vor face că-s orbi. Unii îți vor plăsmui defecte, alții îți vor îngropa calități. Unii te vor îmbrăca în dezamăgire, alții îți vor trasa drumul, încălțându-te cu pantofi din hârtie. Unii îți vor pune pe cap coronițe din flori, alții vor purta mereu in buzunar o pietricică pe care s-o arunce în orice moment în tine. Foarte puțini sunt aceia care poartă-n suflet soarele și-s gata oricând să-ți ofere în dar mii de raze! Întreabă-ți sufletul. El e cea mai bună oglindă! E singurul care nu orbește și nici n-are nevoie de ochelari ca să-ți spună cum ești. Dacă acolo ești bine, atunci și-n exterior vei fi bine! Intreabă-ți mintea ce poți! Prin felul în care gândești și trăiești, vei afla răspunsul!

Întotdeauna, adevăratele răspunsuri se gasesc în noi!