Oglinda sufletului meu

Un om drag, mi-a spus într-o zi: „Știi, tu ai darul acesta de a fi plăcută și iubită de oameni,Vali!” Recunosc, m-a pus pe gânduri această afirmație! Și, m-am tot gândit… M-am gândit la toate dezamăgirile mele iscate din felul meu naiv de a mă încrede în oameni. Fulgerător mi-a trecut prin minte: dacă ea mă vede așa , ceilalți, de ce nu? Mi-am răscolit toate gândurile. Le-am tăvălit și răsucit îndelung. Am scormonit toate urmele lăsate de lacrimile care s-au prelins în inima mea… Apoi m-am intrebat de ce sunt unii oameni, oglinzi pătate sau sparte? De ce nu reflectă cu adevărat realitatea privitorului? De ce caută să te așeze cu bărbia în dreptul unei pete? Sau sa-ti pună fisura în dreptul privirii? Mai târziu, am înțeles. Am înțeles că acești oameni își poartă de fapt propriile oglinzi ale sufletelor.

Știi? Mai demult, îmi păsa de felul în care mă vezi. Îmi păsa cât contez pentru tine. Îmi păsa dacă mă vei primi în inima ta pentru totdeauna. Îmi păsa dacă la masa bucuriei tale mă vei invita oricând să ospătez. Îmi păsa toate astea și mai mult decât atât. Îmi făceam rostogol în suflet sa-nțelegi că-n mine stau gata aprinse făclii de iubire.

Astăzi, nu-mi mai pasă.

Astăzi, am înteles ca inșii strâmbi la minte, te vor strâmba oricat de drept ai fi tu…

Am înțeles că cei mai mulți dintre oameni te vor bine, dar niciodată mai bine ca ei…

Am înțeles că Dumnezeul meu, de cele mai multe ori, nu este și al tău…

Am înțeles că n-am dreptul să-mi justific alegerile și faptele, atâta timp cât hrana mea nu-i din traista ta.

Am înțeles că valorez atât cât sunt, nu cât spui tu. Singurul evaluator corect fiind întotdeauna Dumnezeu.

S-a dus un om. Și, o dată cu el, probabil mulți alții… Cauza? Nu mai e de mult o enigmă! Toți știm că cel mai des se moare din cauza acestui „prieten rău” care se leagă de tine și aproape nu mai pleacă niciodată, domnul C, să-i spunem. Un „prieten” care apare dintr-o dată și-ți invadează toată ființa și viața. Uneori pleacă singur, alteori nu vrea decât cu tine. Oricât ai incerca sa-i explici că ești mamă si-ți clocotește sufletul de durere, nu înțelege! Te îmbracă cu straiele speranței, ca mai apoi să ți le smulgă dintr-o dată. Îți bate cuie în inimă cu fiecare privire a copiilor tăi. Ori a părinților. Trăiești între dezamăgire și speranță. Regrete și deznădejde. De ce tocmai tu? Nimeni nu știe să-ți raspundă… Probabil că domnul C și-aruncă zarurile și depinde de ce-i pică! E doar o chestie de hazard… Bat de trei ori în lemn, să ne ferească Dumnezeu, să-i picăm la nenorocitele de zaruri! Din păcate, cei mai mulți dintre noi trăim pentru a avea și uităm că cel mai important este să fim. Construim afară până la lăsarea întunericului și uităm s-aprindem lumina și să zidim în noi. Uităm că la plecare, nu luăm nimic. Decât ce-am reușit să semănăm în alte inimi. Ce-i viața asta până la urmă? Pedro Calderon de la Barca a răspuns că-i un vis! Atunci – Să visăm! Cât mai frumos!❤

Adeseori copilul din mine se joacă cu adultul de astăzi. Își pleacă capul ușor pe spate și mă prinde de mâini, răsucindu-mă ca-ntr-un joc magic… Uneori se așază pe iarbă alături de mine și suflăm amândoi în zeci de păpădii! Alteori, alergăm desculți ținându-ne de mână și scotocim nerăbdători prin amintiri! În nopțile cu lună plină ne prind zorii depanând povești. Traversăm prin palate, stăm la masă cu zânele apoi adormim. Ne trezim deodată zgribuliți de zgomotul timpului, al vieții! Copil sensibil, te iubesc! Sa-mi stai în suflet toată viața!

La mulți ani copiilor de toate vârstele !❤

Când admirația vine de la oamenii deștepți nu poate decât să mă salte în sus de bucurie! Prețuiesc faptul că-și dau cu părerea oamenii capabili. Părerile pot fi pro sau contra. Le accept cu demnitate și interes de fiecare dată și încerc să evoluez în cel mai bun sens!Și nu, nu capăt vreun soi de aroganță sau răutate, ci mai degrabă încredere. Încredere pe care o strâng atent și o înfășor într-un ghem din care să-mi pot împleti mai târziu visuri. Când disprețul vine de la ceilalți semeni, a căror viață e ciuruită de gloanțele prostiei și frustrării, îmi camuflez gândurile și sufletul, și caut să nu fiu vreodată ca ei. Nimeni, dar nimeni în viața asta n-are dreptul să-și arunce gunoiul din suflet într-alte suflete… Dacă l-ai adunat, fă bine și scapă-te de el, ca nu cumva, toata viața să rămâi o mizerie!

N-aș planta niciodată iubirea la margine de drum. Pentru că trecătorii și-ar însuși fiecare lăstar… N-aș sădi-o acolo unde pământul este arid. N-ar lăstări nimic și câmpul ar rămâne gol… N-aș ascunde-o în scorburi de copaci. În vreme de ploaie, altcineva s-ar putea adăposti acolo… N-aș îndrăzni s-o ciopârțesc de dragul altor inimi. Iubirea e întreagă. Nu se împarte. Nu există jumătăți de măsură, firimituri sau resturi. Dacă există, atunci nu-i iubire. E amăgire, minciună și speranță!

Iubirea e mereu întreagă în inima celui care te iubește cu adevărat!