Prietenei mele…

Sursa: internet

Cândva oferisem un loc în căsuța din inima mea unui om, considerandu-l prieten foarte bun… Și l-am găzduit oferindu-i toate emoțiile si trairile mele, tot ce aveam eu mai bun ascuns acolo în sertarele din sufletul meu…

I-am fost alături la fiecare lacrimă făcându-mi timp pentru sfaturi si drumuri care ma duceau cât mai aproape de ea, căci despre o prietenă e vorba… Consideram că prietenia adevărată e aceea în care nu se spune niciodată nu pot, ci trebuie pentru că simt…

Consideram că cel mai bun pansament al durerii îți este întotdeauna prezența prietenei tale… Sa fie acolo, lângă tine, sa-ti adune lacrimile în palme ca mai apoi să le transforme în mănunchiuri de stele…

Speram că hainele compasiunii le voi găsi întotdeauna agățate în cuierul din sufletul ei …

Consideram din păcate, doar eu…

Mai târziu când am trecut printr-un moment vulnerabil, prietena mea a dispărut… s-a pierdut in fățărnicia ce-i acoperea sufletul. S-a pierdut ca puful de păpădie izgonit de strigătul vântului…

Draga mea, prietenă

de vei mai vrea vreodată să mă cauti, mă vei gasi în acelasi loc în care te-am gasit si eu cand am avut nevoie de tine…

5 gânduri despre „Prietenei mele…

  1. Sa stii sa pierzi e darul cel mai mare, prieteni, frati, parinti si oameni dragi. Nimic nu e mai nobil si frumos sub Soare, decât în aceste împrejurari, sa te smeresti, sa rabzi, sa taci…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la Vali Şerban Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s