Știi, Cerule?

Știi, Cerule, te-am întrebat într-o zi dacă iubirea are culoare… Iar tu, după o oră, mi-ai pus soarele în geam. Am înțeles atunci că ar fi aurie, că ar avea formă de cerc din care ies brațe atât de lungi încât pot înfășura o lume-ntreagă… Din obișnuință, am dat să mă ridic si să-mi trag draperia, dar m-am oprit. Făcând întuneric, i-aș fi schimbat strălucirea și i-aș fi astupat brațele… Apoi, legănându-mă ușor, am întins palma si l-am atins. Frigea. Atât de tare încât m-ar fi topit într-o secundă… M-am sucit revoltată și ți-am reproșat că-mi face răni… Iar tu, ai tăcut. M-ai privit îndelung și-apoi, ai trimis noaptea și l-ai luat. Dimineața, l-ai pus iar. Însă l-ai lăsat fără brațe. Atunci am înțeles că n-am să pot să-l mai ating. Ai hotărât că mi-e de-ajuns lumina și m-ai învelit. Cu speranță.

2 gânduri despre „Știi, Cerule?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s