Uneori, curgem…

Uneori, brațele noastre curg. Și-ajung până-n străfundul inimii. Se răsucesc și scormonesc prin grămezile mari de doruri. Se-nghesuie și împing. Până reușesc să acopere cu palmele făcliile care ard… Uneori, ochii noștri curg. Și-ajung până-n străfundul pământului. Se amestecă cu izvoarele și devin ape curgătoare acolo unde munții stau cu fruntea lipită de Soare… Uneori, picioarele noastre curg. Și-ajung până-n străfundul pădurilor. Se-amestecă cu trunchiurile … Continuă să citești Uneori, curgem…

Ce suntem noi, oamenii?

Ce suntem noi, oamenii? Aș spune că niște frunze… Trăim între trei anotimpuri. Ne ivim într-o frumoasă zi de primăvara, trăim intens în mijlocul verii, ca mai apoi, la sfârșitul toamnei să plecăm… Atât ține viața – 3 anotimpuri. Ce suntem noi, oamenii? Suntem vis și speranță, dor și bucurie, zâmbet și plâns. Pământ și Cer. Ploaie și Soare. Câmpii și ape. Munți și dealuri. … Continuă să citești Ce suntem noi, oamenii?

Din învățăturile bunicului…

O zi de iulie, 1995. Mijlocul vacanței de vară. Afară, peste 35 de grade. Muște gălăgioase mișunau peste tot. Ici-colo se mai zărea câte un fluture purtat de mireasma florilor din grădina curții. Tataia stătea la umbră, pe-un scăunel mic și trăgea liniștit dintr-o “penală” , cum îi spunea el. Sărind în sus ca un căluț și fluturând în adierea vântului “părul” unei păpuși de … Continuă să citești Din învățăturile bunicului…

Visul

Te-am plăsmuit din ieri și azi. Și te-am clădit în multe feluri. Într-o zi te-am făcut zid înalt. Prea înalt, mi-am zis! N-am să pot să-l sar! Într-alta, te-am ridicat doar un metru. Prea mic, mi-am zis! Îl vor sări toți! Astăzi, te-am înălțat din mine. Din pot și reușesc. Nici prea înalt, nici prea mic. La temelie ți-am semănat vântul. Știi de ce? Când … Continuă să citești Visul

D-ale bunicului…

„Judecata din capul meu, nu mi-o poate lua nimeni” mi-a spus odată bunicul meu. Eram copil, cel mai probabil, clasa a VII-a, undeva în jurul vârstei de 13 ani. Stăteam cu toții la masa din șopronul casei, deasupra căreia se ridicau aburii mămăligii proaspăt „răsturnată”, așa cum îi zicea bunica. Tataia, supărat, îi povestea bunicii de un vecin despre care auzise că-l vorbise nu tocmai … Continuă să citești D-ale bunicului…

Amintire

I-o arăt intr-o zi bunicului. O ia așa într-o mână, se uită nedumerit și mă întreabă: tu ai făcut-o? Ridic privirea ușor temătoare și-i dau din cap afirmativ… Îl priveam cum lua încet fiecare pagină și mormăia… Mă cuprinsese o senzație stranie, o teamă de ceea ce urma sa zică… Născut intr-o familie cu doisprezece frati, bunicul meu era un om tare înțelept cu o … Continuă să citești Amintire