Am avut…

Am avut momente în viața mea când mi-am pus capul în pernă și am plâns, am plâns atât de tare încât simțeam că mi se zguduie tot sufletul… Simțeam cum toată perna îmi cuprindea privirea în brațele ei si-mi aduna fiecare lacrimă in parte… lacrimi pe care le transforma mai apoi, în mănunchiuri de vise.

Am avut momente în care m-am ghemuit într-un colț ca un copil abandonat, lipsit de părinți, lipsit de iubire… Și-n liniștea mea îmi auzeam doar suflul lent și inima cum bate.

Am avut momente în care palatul din sufletul meu a fost cotropit, rămânând în urmă mormane de ruine…

Am avut momente în care m-am învelit cu strălucirea stelelor și mi-am clădit în suflet ziduri din speranțe.

Am avut fel de fel de momente.

Pe unele le-am scrijelit pe scoarța sufletului meu, pe altele le-am împins în prăpastia uitării pentru totdeauna.

Pe facebook…

Sursa foto: internet

Pe facebook suntem fericiți. Ne prindem de mână, ne luăm în brațe, zâmbim, ne plimbăm, dansăm, totu-i minunat. Ce viață perfectă! Virtual, vorbind!

Pe facebook, e ziua lui. Ea stă pe canapeaua din cameră, și-i scrie pe pagină cât de mult îl iubește și cât de mult înseamnă pentru ea. Preferă asta în loc să facă doi pași și să-l ia de mână, să-l privească și să-i scrie în suflet cele mai frumoase cuvinte…

Pe facebook, toți suntem bogați. Obiectele personale sunt postate într-un zoom perfect vrând parcă să contureze si mai tare fericirea posesorului. Nimic deranjator. Fiecare își expune și face cum crede și simte. Însa, dacă și zoom-ul din suflet ar arăta la fel, atunci ar fi perfect…

Pe facebook avem sute,chiar mii de prieteni. Ne dăm like-uri, ne adorăm, ne îmbrățișăm… Tabloul unei prietenii perfecte. Simboluri virtuale, care dispar imediat cum privirile ni se întâlnesc involuntar pe stradă…

Virtual, aproape toți ne iubim. Real, nu. N-avem cum. Ar fi fost prea frumos să fie sădită iubire în atâtea inimi!

Facebook, ce lume perfectă!

Viață, ce tristă și îngrijorată!

Paște binecuvântat!

Aşază-ți bucuria în suflet, respiră prin toți porii iubire… Netezește-ți gândurile și învelește-ți inima cu frunzele verzi și strălucirea soarelui. Răsucește în palme puful de păpădie! Încalță-te cu stropi de rouă, îmbracă-te cu florile copacilor, pune-ți pe cap o pălărie din raze și ascultă ciripitul păsărilor. Ridică-ți privirea spre cer si vei simți cum Iisus învie și se înalță în inima ta.❤️

Paște binecuvântat!

Oare, nu știm?!

Crucii mari până la genunchi. Mătănii până la pământ însoțite de priviri pioase către icoanele sfințite… Totu-i perfect și admirabil până la inevitabila îmbrânceală… până într-acel moment în care toată pioșenia dispare! Le(Îi) vezi cum își aruncă cuvinte și priviri aprige, cum se împing! Dintr-o dată nu mai au loc! Își răsucesc brațele și mormăie a ocară ! Și-atunci, stimați credincioși/(-e) , unde vă este credința? Unde-i atitudinea de mai înainte, afișată atât de evlavios?

Oare, nu știm că cea mai sfântă crucie e cea înălțată din faptele noastre?!

Oare, nu știm că Dumnezeu, în casa lui și nu numai, ne vrea înțelegători, buni și blânzi?!

Oare, nu știm că în locul covoarelor scuturate ca nebunii, Dumnzeu preferă să ne scuturăm mintea de gândurile rele și bolnăvicioase?

Oare, nu știm că postul este pentru curățenia sufletului, nu ca să ne gârbovim flămânzindu-ne și să stăm certați cu anii?!

Oare, nu știm că degeaba ne călcăm pe picioare s-ajungem în fața altarului dacă în altarul sufletului nostru călcăm pe suflete?!

Gând străin

Gând străin,

Strecoară-ți genele în visul meu

Lasa-mă să clipesc doar o secunda!

Lasă să cadă o stea în drumul

meu,

Să pot fugi din a mea umbră!

Nu-mi goni stelele, ele vin spre mine

Nu-mi lua visul ce-alergă de la tine

Nu-mi sădi în suflet, stropi de rouă

Nu-mi lua iubirea, n-o împărți în două!

Sursa foto: internet

Cine esti tu?

Cine esti tu, omule, sa-mi spui mie ce pot si ce nu?

Cine esti tu, să mă cataloghezi în funcție de capacitatea ta de percepție?

Cine esti tu, sa-mi îmbrâncești visurile și sa-mi îndeși în adânc idealurile?

Cine ești tu, sa-mi judeci alegerile, să-mi sugrumi încrederea etalându-mi experiențele și dezamăgirile tale?

Cine ești tu, să-mi creionezi destinul așezându-mi trăirile și faptele pe un șevalet șubred?

Cine ești?

Îți spun eu…

Ești un om care-L îmbrățișezi pe Dumnezeu doar în vorbe…

Ești un om care-și maschează frustrarea sub zâmbete perfide!

Ești un om dezamăgit de propriile trăiri, care nu conștientizează că felul ăsta rău de a fi te îndepărtează de oameni, de Dumnezeu…

Ești un muritor. Ca mine, ca ceilalți!

Și, dacă cumva ai uitat, îți reamintesc eu: la finalul piesei, peste toți cade cortina!

Iubirea…

-Buna-ziua, domnule!

-Buna-ziua, stimată doamna!

– Cu ce vă servesc?

– Cu iubire… Aveți?!

Agățându-și mâinile în șold, mă fixează cu privirea și-mi răspunde:

-Iubire?! Doamnă dragă, iubirea nu există la vânzare… o găsiți în sufletele oamenilor…

– Am căutat-o mereu acolo…însă, am întâlnit atâția care au vândut-o încât am crezut c-o pot găsi la dumneavoastră…