Cine esti tu?

Cine esti tu, omule, sa-mi spui mie ce pot si ce nu?

Cine esti tu, să mă cataloghezi în funcție de capacitatea ta de percepție?

Cine esti tu, sa-mi îmbrâncești visurile și sa-mi îndeși în adânc idealurile?

Cine ești tu, sa-mi judeci alegerile, să-mi sugrumi încrederea etalându-mi experiențele și dezamăgirile tale?

Cine ești tu, să-mi creionezi destinul așezându-mi trăirile și faptele pe un șevalet?

Cine ești?

Îți spun eu…

Ești un om care-L îmbrățișezi pe Dumnezeu doar în vorbe…

Ești un om care-și maschează frustrarea sub zâmbete perfide!

Ești un om dezamăgit de propriile trăiri, care nu conștientizează că felul ăsta rău de a fi te îndepărtează de oameni, de Dumnezeu…

Ești un muritor. Ca mine, ca ceilalți!

Și, dacă cumva ai uitat, îți reamintesc eu: la finalul piesei, peste toți cade cortina!

Dialog

-Buna-ziua, domnule!

-Buna-ziua, stimată doamna!

– Cu ce vă servesc?

– Cu iubire… Aveți?!

Agățându-și mâinile în șold, mă fixează cu privirea și-mi răspunde:

-Iubire???!!! doamnă dragă, iubirea nu există la vânzare… O găsiți în sufletele oamenilor…

– Am căutat-o mereu acolo…însă, am întâlnit atâția care au vândut-o încât am crezut c-o pot găsi la taraba dumneavoastră…

Despre rănile sufletului…

Sursa: internet

În nemărginirea asta a vieții, se spune că timpul vindecă orice rană.

Aș spune că n-o vindecă, o lasă în urmă, mereu pansată, undeva într-o încăpere și închide ușa… O ușă fragilă, cu zăvor șubrezit, gata oricând să se deschidă la cea mai mică adiere de gând…

Aș spune că niciun pansament nu-i țesut din atâta iubire încât să poată vindeca o rană pe a cărei cicatrice stau mereu uscate durerile…

Fizic, toate trec… sufletește, niciodată.

Când vreau să vorbesc cu mine…

Sursa: internet

Cand vreau sa vorbesc cu mine, închid ochii și cobor în suflet. Uneori il găsesc ghemuit, alteori, relaxat si liniștit.

Mă așez pe scaunul viselor și-l privesc.

E liniștit. I-am promis c-am să-l hrănesc cu raze de soare de fiecare dată când norii îl vor flămânzi și vor cerne furtuni asupra lui.

Când vreau să vorbesc cu mine mă îmbrobodesc cu rouă și alerg desculță în zorii zilei. Caut razele soarelui și dansez…

Când vreau să vorbesc cu mine m-aplec peste noapte și mă-nconjor de stele. Cuprind în palme luna și zâmbesc…

Prietenei mele…

Sursa: internet

Cândva oferisem un loc în căsuța din inima mea unui om, considerandu-l prieten foarte bun… Și l-am găzduit oferindu-i toate emoțiile si trairile mele, tot ce aveam eu mai bun ascuns acolo în sertarele din sufletul meu…

I-am fost alături la fiecare lacrimă făcându-mi timp pentru sfaturi si drumuri care ma duceau cât mai aproape de ea, căci despre o prietenă e vorba… Consideram că prietenia adevărată e aceea în care nu se spune niciodată nu pot, ci trebuie pentru că simt…

Consideram că cel mai bun pansament al durerii îți este întotdeauna prezența prietenei tale… Sa fie acolo, lângă tine, sa-ti adune lacrimile în palme ca mai apoi să le transforme în mănunchiuri de stele…

Speram că hainele compasiunii le voi găsi întotdeauna agățate în cuierul din sufletul ei …

Consideram din păcate, doar eu…

Mai târziu când am trecut printr-un moment vulnerabil, prietena mea a dispărut… s-a pierdut in fățărnicia ce-i acoperea sufletul. S-a pierdut ca puful de păpădie izgonit de strigătul vântului…

Draga mea, prietenă

de vei mai vrea vreodată să mă cauti, mă vei gasi în acelasi loc în care te-am gasit si eu cand am avut nevoie de tine…

Adevarata frumusețe…

-Mami, când mă fac mare, vreau să mă machiez! N-ai văzut că fetele astea de la liceu, sunt machiate?

-Mami, ia spune-mi tu, ce preferi în general o copie sau originalul?

– Originalul! Normal!

-Și-atunci, hai să ne gândim!

De ce vrei să fii o copie când vei fi mare? De ce să nu fii exact cum te simți tu bine? Adica, originala! Să știi că în viata asta, cel mai important este să-ți înfrumusețezi mintea și inima! Și daca ele-s frumoase si tu vei fi foarte frumoasă! Vei întâlni în viața asta multe fete frumoase care devin urâte din cauza prostiei și a răutății… Să știi că prostia naște multă răutate…

Să ții minte că adevărata frumusețe vine din ceea ce ești. Dacă-n mintea ta vei strânge valori, vei fi un om valoros. Dacă vei strânge mizerii, vei fi un om mizerabil…

-Mami, nu prea înțeleg …

– O sa le înțelegi pe toate când vei fi mare!

Jurnalul rămas în inima mea…

Sursa foto: internet

9 ani. Un scris ușor lăbărțat, litere rotunde încărcate de idei și visuri. Toate ale mele, un copil care-si dorea sa scrie… Sa scrie tot ce simte și trăiește. Asta eram eu, acum mulți ani…

Într-o zi, mi-am luat un caiețel nou nouț, i-am mirosit paginile albe și l-am numit jurnal. L-am îmbrăcat frumos, am ales cel mai bun stilou și am început să-mi expun în scris primele trăiri cernute prin sita din mintea și inima mea. Îl închideam de fiecare dată conștiincioasă și îl puneam într-un loc secret pentru că așa înțelesesem eu că trebuie sa fie, secret. Și am scris… mi-aduc aminte ca ajunsesem la șase pagini până într-o seară când am auzit-o pe mama spunând că „numai nebunii au jurnal”… Așa că, nu-mi doream să fiu o „nebună” și m-am dus speriată, l-am scos din locul secret și l-am rupt. Rupeam încet fiecare pagină și odată cu ea și trăirile mele…

Astăzi, această amintire îmi creează o stare de râs-plâns. Dacă n-ar fi existat acel moment atunci, mi-aș fi avut trăirile sigilate în tușul uscat cu miros de visuri, de copil…