Impresii…

Când admirația vine de la oamenii deștepți nu poate decât să mă salte în sus de bucurie! Prețuiesc faptul că-și dau cu părerea oamenii capabili. Părerile pot fi pro sau contra. Le accept cu demnitate și interes de fiecare dată și încerc să evoluez în cel mai bun sens!Și nu, nu capăt vreun soi de aroganță sau răutate, ci mai degrabă încredere. Încredere pe care o strâng atent și o înfășor într-un ghem din care să-mi pot împleti mai târziu visuri. Când disprețul vine de la ceilalți semeni, a căror viață e ciuruită de gloanțele prostiei și frustrării, îmi camuflez gândurile și sufletul, și caut să nu fiu vreodată ca ei. Nimeni, dar nimeni în viața asta n-are dreptul să-și arunce gunoiul din suflet într-alte suflete… Dacă l-ai adunat, fă bine și scapă-te de el, ca nu cumva, toata viața să rămâi o mizerie!

Iubirea e întreagă.

N-aș planta niciodată iubirea la margine de drum. Pentru că trecătorii și-ar însuși fiecare lăstar… N-aș sădi-o acolo unde pământul este arid. N-ar lăstări nimic și câmpul ar rămâne gol… N-aș ascunde-o în scorburi de copaci. În vreme de ploaie, altcineva s-ar putea adăposti acolo… N-aș îndrăzni s-o ciopârțesc de dragul altor inimi. Iubirea e întreagă. Nu se împarte. Nu există jumătăți de măsură, firimituri sau resturi. Dacă există, atunci nu-i iubire. E amăgire, minciună și speranță!

Iubirea e mereu întreagă în inima celui care te iubește cu adevărat!

Poveste de viață

Stăteam la rând la poștă. În fața mea,o doamnă în vârstă își încasa pensia de peste 1.700 lei. Nu era așa fericită că intră în posesia lor….(m-am dus cu gândul la bunicul meu, care toata ziua aștepta la poarta să-i vină pensia de 600 de lei…😂)
Îmi spun in gând: ce-o fi fost la viața ei de are atâta(nu e extraordinar de mult, dar comparativ cu altele, e ceva). Încep și o analizez, imi părea ciudata….avea papuci în picioare, parcă puțin mari, o gentuță cu iz vechi, însă întreținută foarte bine, sprâncene creionate ușor depășite de contur.
Își suceste privirea către mine și-i zâmbesc. Descopăr un om plăcut. Începe sa-mi vorbească cu o exprimare si o inteligență deosebită , cu un bun simț ieșit din comun. Într-un final, aflu ca avusese diverse funcții la viata ei, care mai de care, mai interesante. Regretul vieții era acela că n-a putut avea copii. Printre lacrimi mi-a spus cât îi e de greu… Atunci am înțeles că pofta de vorbă venea din singuratatea ce-o trăia într-un apartament singură. Soțul îi murise de mulți ani. La sfârșit, mi-a multumit de multe ori că am asculat-o și am vorbit. Însă cum să nu vorbești si sa nu asculti un om de la care ai ce sa înveți și in a carei privire regasesc ceva din bunicii mei… 💖

Morala : niciodată nu trebuie sa judecam omul după aparență , viața fără copii e searbădă și tristă pentru unii oamenii, iar banii, niciodată nu cumpără fericirea unui om deștept.

Adevăratele răspunsuri

Am învățat să nu mai întreb niciodată oamenii cum mă văd. Unii, vor orbi dintr-o dată , iar alții se vor face că-s orbi. Unii îți vor plăsmui defecte, alții îți vor îngropa calități. Unii te vor îmbrăca în dezamăgire, alții îți vor trasa drumul, încălțându-te cu pantofi din hârtie. Unii îți vor pune pe cap coronițe din flori, alții vor purta mereu in buzunar o pietricică pe care s-o arunce în orice moment în tine. Foarte puțini sunt aceia care poartă-n suflet soarele și-s gata oricând să-ți ofere în dar mii de raze! Întreabă-ți sufletul. El e cea mai bună oglindă! E singurul care nu orbește și nici n-are nevoie de ochelari ca să-ți spună cum ești. Dacă acolo ești bine, atunci și-n exterior vei fi bine! Intreabă-ți mintea ce poți! Prin felul în care gândești și trăiești, vei afla răspunsul!

Întotdeauna, adevăratele răspunsuri se gasesc în noi!

Am avut…

Am avut momente în viața mea când mi-am pus capul în pernă și am plâns, am plâns atât de tare încât simțeam că mi se zguduie tot sufletul… Simțeam cum toată perna îmi cuprindea privirea în brațele ei si-mi aduna fiecare lacrimă in parte… lacrimi pe care le transforma mai apoi, în mănunchiuri de vise.

Am avut momente în care m-am ghemuit într-un colț ca un copil abandonat, lipsit de părinți, lipsit de iubire… Și-n liniștea mea îmi auzeam doar suflul lent și inima cum bate.

Am avut momente în care palatul din sufletul meu a fost cotropit, rămânând în urmă mormane de ruine…

Am avut momente în care m-am învelit cu strălucirea stelelor și mi-am clădit în suflet ziduri din speranțe.

Am avut fel de fel de momente.

Pe unele le-am scrijelit pe scoarța sufletului meu, pe altele le-am împins în prăpastia uitării pentru totdeauna.

Pe facebook…

Sursa foto: internet

Pe facebook suntem fericiți. Ne prindem de mână, ne luăm în brațe, zâmbim, ne plimbăm, dansăm, totu-i minunat. Ce viață perfectă! Virtual, vorbind!

Pe facebook, e ziua lui. Ea stă pe canapeaua din cameră, și-i scrie pe pagină cât de mult îl iubește și cât de mult înseamnă pentru ea. Preferă asta în loc să facă doi pași și să-l ia de mână, să-l privească și să-i scrie în suflet cele mai frumoase cuvinte…

Pe facebook, toți suntem bogați. Obiectele personale sunt postate într-un zoom perfect vrând parcă să contureze si mai tare fericirea posesorului. Nimic deranjator. Fiecare își expune și face cum crede și simte. Însa, dacă și zoom-ul din suflet ar arăta la fel, atunci ar fi perfect…

Pe facebook avem sute, chiar mii de prieteni. Ne dăm like-uri, ne adorăm, ne îmbrățișăm… Tabloul unei prietenii aproape perfecte. Simboluri virtuale, care dispar imediat cum privirile ni se întâlnesc involuntar pe stradă…

Facebook, ce lume perfectă!

Viață, ce tristă și îngrijorată!

Paște binecuvântat!

Aşază-ți bucuria în suflet, respiră prin toți porii iubire… Netezește-ți gândurile și învelește-ți inima cu frunzele verzi și strălucirea soarelui. Răsucește în palme puful de păpădie! Încalță-te cu stropi de rouă, îmbracă-te cu florile copacilor, pune-ți pe cap o pălărie din raze și ascultă ciripitul păsărilor. Ridică-ți privirea spre cer si vei simți cum Iisus învie și se înalță în inima ta.❤️

Paște binecuvântat!